Fat Frumos

Se intampla intr-o vineri seara. Venirea serii m-a gasit in oras. Impreuna cu niste prieteni, cunoscusem un grup mai mare prin "prietenul unui prieten" si se intampla sa ne gasim cu totii in aceeasi locatie. Am intrat in vorba cu persoanele din stanga, din dreapta... cu cine se nimerea. Imi place sa cunosc oameni diversi si pareri cat mai variate. Fiecare perspectiva unica pe care o intalnesc, o consider ca pe o experienta care mi-a imbogatit inca putin viata si cunostiintele.

Prin grupul vesel se regasea si 2 fete care atrageau atentia, e de ajuns sa spun, prin calitati fizice. Spre surpriza mea, cu una din ele chiar se putea purta o conversatie cu un nivel peste discutiile obisnuite despre haine, masini si cluburi, discutii care imi provoaca dureri neuronului. Din curiozitate, am deschis subiectul despre relatii. Evident, ca orice fata, aici am descoperit o avalansa de idei, pareri si convingeri. Intrebarile mele au condus discutia spre a afla ce anume se asteapta ea sa gaseasca in "jumatatea potrivita". Aici am intampinat aceleasi pareri pe care par sa le aiba toate fetele care atrag putin mai multe atentie decat restul oamenilor.

Se pare ca orice om din lumea aceasta merita ce e cel mai bun. In cazul de fata, Fat-Frumos, calare pe un Ferrari, cu palat si tot tacamul, si eventual sa fie si cel mai bun, iubitor si fidel sot din lume. Evident, nu acestea au fost cuvintele domnisoarei, dar citind printre randuri, cam aceasta a fost concluzia. Am masurat-o din priviri, observand hainele atent asortate (dar nu cu cel mai bun gust), unghiile viu colorate si parul foarte atent arajat, si ajungand la ochii caprui, m-a lovit o intrebare ca sunetul ceasului dimineata dupa o noapte lunga: daca ea merita toate acestea, Fat-Frumos oare merita tot ce are ea de oferit?

De aici am pornit a doua zi o polemica impreuna cu 2 prieteni cu o oarecare capacitate cerebrala. Am constatat ca toti 3 suntem intampinati de membrele sexului frumos cu aceleasi multiple doleante, aceleasi cereri continue si asteptari neasteptat de mari. Si pentru ce? Pentru 2 ochi frumosi si bine aranjati care doar stau langa tine si clipesc des si intelegator in timpul discutiilor din jur care nu reusesc sa le implice? Fetelor, pentru ca voua ma adresez acum, poate ca nu e frumos ca economistul din mine priveste aceasta relatie romantica ca pe o afacere, dar cum se spune mai trivial, noua ce ne iese?

Lasand deoparte glumele, apropourile cu tenta sexuala si ironiile, ajungem totusi la un concept care mi se pare cel putin de bun simt. Sunt de impresie ca indiferent despre ce ar fi vorba in viata, efortul depus pentru ceva trebuie sa fie egal cu beneficiile castigate.

Cred ca este destul de evident ca ma simt nedreptatit aici. Dar hai, de dragul echitatii, sa joc si partea cealalta a argumentului. Am citit un articol zilele trecute care spunea ca dorinta de a performa a oamenilor, si a barbatilor in special, este din ce in ce mai mica din cauza diversitatii posibilitatilor. In principal, tendinta unui barbat de a se perfectiona, de a face ceva in viata, de a fi mai bun, porneste din nevoia de a impresiona o femeie si pentru a o cuceri, sau a o pastra langa el. Dar cine mai depune efort acum, cand stie ca poate oricand gasi alta femeie in urmatorul bar sau club?

Asadar, este posibil sa fi intrat intr-un cerc vicios. Nici noi, barbatii nu purtam vina, dar nici sexul opus. O purtam cu totii? Sau calitatea oamenilor in general are de suferit? Este posibil sa ni se aplice si noua considerentele care spun ca nu poti avea si cantitate si calitate? Adica pe masura ce omenirea creste ca numar, si calitatea noastra, ca indivizi, sa fie in declin?