M-am gandit ceva timp cum sa incep acest post. Dupa ceva meditatie, mi-am dat seama ca cea mai buna modalitate de inceput este sa va prezint sursa mea de inspiratie. Este un clip din filmul "25th Hour", un film despre care nu voi discuta prea mult din simplul motiv ca nu mi-a placut foarte mult. Dar acest clip mi se pare absolut genial (Link YouTube).
Desi nu traiesc in New York si nu sunt familiar cu etniile si categoriile de oameni descrise acolo, pot cu siguranta sa ma identific cu gandirea dublurii din oglinda. Urasc cocalarismele si fitzele de 2 bani ale unor ignoranti neducati care au impresia ca banii ii fac mai destepti. Urasc modul in care isi lipesc ochelarii de parul gelat cand se suie in masina, desi afara e un soare orbitor si locul lor ar fi mai potrivit pe nas. Urasc aerul de superioritate al femeilor din cluburi. Trezeste-te draga mea, nu vei fi bagata in seama toata viata doar pt ca arati bine! Urasc oamenii foarte culti care isi plimba aroganta cu mainile la spate atunci cand vor sa epateze cunostiintele lor in fata "muritorilor de rand".
Urasc oamenii mici si lipsiti de caracter, care incearca sa ti se bage sub piele cu complimente ieftine doar ca sa-si serveasca propriul lor interes si sa poata avea al doilea pai in suc. Urasc interesul manifestat ascuns si indirect al celor care se cred prea destepti pentru lumea din jur. Urasc femeile care nu se pot stapani si se culca cu primul barbat care le abureste, chiar daca prietenul/sotul le asteapta acasa ingrijorat. Urasc barbatii care se dau mari cuceritori fata de prietenii lor, laudandu-si dezgustator calitatile de amant in fata prostilor care ii asculta cu ochii si gura cascate. Nu sunteti decat niste dobitoci de care "e doar gura"!
Urasc mizeria si acceptarea tacita a celor din jur fata de mucurile de tigare aruncate in nesimtire. Urasc nesimtirea si prostia, dar numai in combinatie cu aroganta si impresia de "las' ca stiu eu". Urasc incultura afisata cu obstinatie de cei care incearca sa-si ascunda propriile complexe aruncandu-le in fata la altii. Urasc idiotii care opresc pe verde doar ca sa vada "o bunaciune" trecand prin fata masinii si urasc "bunaciunea" care se simte gadilata in orgoliu de saliva de pe barba a idiotului care apare la vederea ei. Opriti-va pe trotuar si luati-va in brate! Faceti un cuplu perfect!
Urasc toti blogarii si toate pseudo-vedetele care afiseaza opinii scandaloase doar pentru a parea originali si emancipati. Ce ati spune de putin bun simt si responsabilitate in formularea unei opinii? Doar sunt sute/mii de naivi care mai si cred ceea ce spuneti! Urasc femeile care conduc incalcand toate regulile de circulatie si bun simt in timp ce vorbesc nonsalante la telefonul scump, dar pe cartela, iar apoi parcheaza in mijlocul strazii si se asteapta ca toti sa fim "ok" cu asta. Urasc formula "ok" si ma urasc cateodata pe mine ca o folosesc din complezenta. Sunt 2 litere care alaturate denota doar simplitate in gandire si dorinta de a te conforma la o cultura mai subtire decat o coala de A4.
Iubesc faptul ca pot spune ce am spus mai sus fara sa ma simt vinovat. Cred si sustin faptul ca toti avem dreptul sa spargem niste capete din cand in cand. Problema e sa nu devina un hobby.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Uitasem cat de acid poti fi. Da, cred ca ai reusit sa pui un punct pe un i.Bravo!
RăspundețiȘtergere