Ajung mai sus si deja ma trezesc inconjurat de copaci. Technica moderna lucreaza din greu sub mine, impingand o adunatura de fiare mai adanc in inima organica a muntelui. Curand, ma trezesc inconjurat de copaci si de sunetul frunzelor fosnind usor. Deja tunetul apei se aude ca un zumzet undeva in spate, iar lumina care razbate printre frunze este de ajuns cat sa imi aleg drumul cel mai bun.
In fata mea se vede o zona mai lina. Aici opresc masina si ma dau jos, cu aparatul in mana. Opresc motorul si ascult. Liniste. Un miros usor de muschi de copac imi patrunde in nari, si vantul printre ramuri imi gadila auzul. Ma duc putin sa vad de unde am venit. Daca nu s-ar vedea urmele ramase in urma masinii, nu as putea crede ca cineva a trecut pe aici vreodata. Fac repede cateva poze, apoi urechile mele prind un fosnet usor mai departe in padure. Inghet langa un copac si astept. In scurt timp, un iepuras sfios isi face aparitia dintre niste frunze. Alearga putin, se opreste si adulmeca. Eu ridic incet aparatul in dreptul fetei si declansez cateva cadre inainte sa vad o coada care dispare intr-un tufis! Curiozitatea nu ma lasa si verific repede ce am prins. Da, este acolo. Incadrat prost, putin miscat, dar l-am prins!
Ma uit la ceas si ma sui inapoi in masina. Nu e timp de pierdut. Pornesc mai departe printre copaci si merg pana incep sa las padurea in urma. Doar niste copaci razleti se mai vad acum, iarba facand loc trunchiurilor. Dupa cateva ore de noroi, iarba si cateva stanci razlete, brusc in fata mea nu se mai vede decat cerul. Opresc repede si ma dau jos sa investighez. In graba mea, nu mi-am dat seama ca deja eram in varf!
Opresc iar motorul si calc pe stanca dura de sub mine. Ma uit in jur. Se vede doar soarele care incepe va disparea in curand si muntii din jur. Nu se vede nici o casa, iar raul este deja un firicel de apa care brazdeaza muntii si apoi se duce spre campie. Satele se vad in departare ca niste adunaturi de pietricele in jurul firului albastru. Un varf in departare este acoperit si acum de "zapezile vesnice" care rezista chiar si acum, sfidand soarele care a ars pe cer toata ziua. Aici sus, aerul e mai tare iar astrul luminos nu mai are autoritate. Aici nu ajunge decat vantul si frigul. Si acum... eu!
Respir adanc, parca incercand sa iau cu mine tot ce vad. Fac repede niste poze si mai arunc o data privirea in jur sa iau cu mine o imagine mentala cat mai exacta. Apoi ma sui iar pe scaunul moale si pun centura. E timpul sa ma intorc. Maine dimineata trebuie sa fiu la birou.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu