Totul a pornit de la o cunostiinta de-a mea care citeste multe bloguri. Si prin multe, vreau sa spun exagerat de multe. Nu numai ca urmareste un numar considerabil de site-uri zilnic, dar tot descopera si citeste unele noi. Din cand in cand imi mai arunca si mie cate unul. Majoritatea mi se par banale, dar unele din ele chiar sunt interesante. Din pacate, in aproape toate ma lovesc de o problema care ma tot sacaie, ca mustele care tot vin la mancare cand tot ce vrei sa faci este sa iei o cina linistita la iarba verde.
Problema este... blogger-ul roman. Vedeti voi, un blogger este o specie aparte. Este un animal social, care traieste printre noi si se hraneste cu cuvintele si faptele noastre. Sta ascuns in spatele unor ochelari (fie ei de soare sau de vedere) si isi etaleaza cunostiintele de pseudo-intelectual care se mai nimereste sa fie si destept uneori, ceea ce-l face si mai pericolos. Pentru ca vedeti voi, blogger-ul roman este specia aceea care stie sa critice absolut tot ce vede cu un talent rar intalnit. El se plange tot timpul de trafic, de coada de la alimentara, de apartamentul prea mic si monitorul prea mare, de figurantul care isi parcheaza masina scumpa pe trecerea de pietoni, de batranul care se misca prea incet la piata si ii lasa timp de un post pe Twitter scurt si acid. El stie tot ce trebuie sa fie si tot ce nu trebuie sa fie. Stie solutia crizei economice desi e absolvent de politehnica si experienta lui economica se rezuma la deschiderea unui cont la banca. El stie cum se poate rezolva traficul din Bucuresti, desi experienta lui in logistica se rezuma la strangerea de cumparaturi in cosul de la Carrefour. El stie ce politicieni ar trebui sa fie in ce posturi desi, ati ghicit, a dedus asta din stirile de la ora 19.
Initial, cand gandeam acest post ma gandeam ca blogurile au ajuns atat de banale si de comune incat bloggerii suntem noi toti. Un fel de "blogosfera reflecta societatea". Dar scriind aceste randuri si analizandu-ma chiar si pe mine, blogul este altceva pentru majoritatea. Este o modalitate de a ne publica frustrarile. La ce ne pricepem noi oamenii cel mai bine, daca nu la a critica si a face bucati tot ce ne gadila "simtul penibilului"?
Dupa aceasta ventilare de frustrari de mai sus. Incep sa-mi pun problema pe care am ajuns sa mi-o pun destul de des in ultima vreme: "ce castig eu daca fac/citesc/discut asta? Cu ce sunt eu mai castigat, ca persoana, daca stai de vorba cu omul acesta?". Si mai ales, cand postez: "ce am creat eu cu acest cuvinte?". Pentru ca vedeti voi, dragilor, mie nu imi plac persoanele care comenteaza. Mie imi plac persoanele care creaza, inventeaza, isi folosesc experientele personale pentru a scoate ceva mai bun din ele. NU cei care distrug pentru a se evidentia.
Nota de final: Eu nu urmaresc bloguri personale decat 2. Nu le voi numi. In rest, cele pana la 40 si ceva de bloguri din Google Reader-ul meu sunt doar de stiri.
